Publicat in: 2013-07-30 07:48:16
Foto: Ştefan Abageru
Cuvintele-ţi aşternute pe foi alăturate
Prinse între ele, pe cotoare maturate
Nu mă pot hotărî unde să le las deschise
Cuvintele-ţi aşternute...îmi făuresc coşmar şi vise...
Citindu-le, azi dorul mă învăluie
Şi plâng...plâng...căci uneori mă năruie
Aşa ca orice castel aflat la malul mării
Tras de valuri tulburate, cu chipul iubirii
Pe nisipul rece, sub apus de lună
La-nceput de răsărit, mă port ca o nebună
Goală m-aşez la marginea apei
Capul mi-l aştern, caut urma speranţei
De-ai fi apă, în spuma ta m-aş pierde
De-ai fi cer, doar în norii tăi aş crede
Mă las să fiu atinsă începând de la picioare
Buzele-mi de sete, se-ntăresc de atâta sare
Acoperă-mă... cu faţa stau spre tine
Iubeşte-mă...până nisipul nu ne mai ţine
Cu mişcări tandre şi încete să-l găurim
De fiecare dată când te-afunzi, alt cuvânt să povestim
Iubirea ta o caut, tot timpul s-o păstrez
Dar valuri vin şi pleacă, câteodată fără să mă vezi
Hai, Marea mea, vino cu toată spuma lângă mine
Te iubesc! Lasă-mă să te înghit sau îneacă-mă în tine!
Să visăm... prin apa ta vreau să mă porţi
De nu eşti apa, alege cerul, arată-mi că POŢi!
Întăreşte-mă cu toată sarea, pătrunzând în mine
Sau abureşte-mă cu norii, înceţoşandu-mă în tine...
