Publicat in: 2013-08-21 08:41:29
Foto: Maria Magdalena Velişcu
O floare de-aş fi azi, nu mă rupe, dar fă-mă prizoniera ta
Împrejmuită, dar privită, nu pot, nu vreau sa scap din vraja ta
Vino la gard, priveşte-mi parfumul cum spre cer se-nalţă
Mă ridic, de când mi-ai dat petale, nu mai pot pluti pe orizontală
Cu imaginea ta şi ploaia aievea mă hrănesc
Dar în vis, pe câte-un nor spre iubire mă pornesc
Mă rup singură, mă sinucid la fiecare început
De nu te văd, după gard devin un punct mărunt
Dorul în seminţe de floare portocalie ieri m-a transformat
M-a aşezat în calea ta, cu lacrimile mele apoi m-a udat
Din mine, în ochii tăi şi pentru tine am crescut
Şi iarna, prin seminţe voi continua ce-am început
Din pământ porneşte totul, ca apoi spre cer să se ridice
Ne oglindim în orizontul lui... şi soarele ăsta ne zice
Alintaţi etern cu-a sa căldură, de viaţă noi ne bucurăm
Pornim în fiecare zi cu un gând nou, cu speranţa-naintăm
Deşi împrejmuită, simt cum eşti lângă mine şi mă priveşti
Ochii tăi îmi mângâie petalele, nu poţi altfel să mă iubeşti
"Soarele meu, printre găuri de gard, cu un deget mă poţi atinge
Fă-o! dă-mi crezare că şi pe tine dorul cu fiecare zi te stinge!"
