Publicat in: 2013-08-24 08:23:27
Foto: Maria-Magdalena Velişcu
"Nuuuuuu-mi lua oreleeeeeeeee! Sunt ale mele! Ţi-am împrumutat o bucată din ele, dar nu ţi le dau! "Cu privirea rece mi-a aruncat în faţă numerele ceasului... Zâmbind şi ridicând ironic din umeri îşi recunoaşte indiferenţa pentru ele "Ia-ţi-le! Nu-mi trebuie orele tale!".... Erau atât de multe, încât nu am putut prinde în zbor decât una singură...Ora 9...restul mi-au căzut cu zgomot la picioare... Fiecare cu sunetul ei, de durere pentru amintirea care a fost cândva. Putea să le mai arunce o dată şi poate era mai bine, căci zgomotele lor în cântec, în melodie se puteau transforma... Bucată cu bucată s-au împrăştiat, aşa cum amintirile îmi împânzesc creierul parfumându-l cu emoţii, dintre cele mai colorate...M-am aşezat în genunchi, cu ora 9 strânsa în pumnul drept....atât de tare, de parcă voiam să storc tot ceea ce fusese cândva...poate aşa stoarsă îi va curge esenţa, recuperându-i în forma materializată conţinutul. Însă singurul lucru care s-a întâmplat a fost apariţia urmelor pe pielea palmei, nişte dungi...care de această dată nu mai arătau viitorul, ci al naibii! Trecutul! Vezi??? Memoria m-a rănit cu ceea ce cândva fusese cel mai frumos moment din toată istoria ei...Eram în mijlocul străzii, în întuneric şi frig, o stradă cu două sensuri, două planuri...două răspunsuri, două capete....însă privirea nu mai vedea pe nici una dintre ele...de-a latul drumului, îmi priveam orele...Le vedeam parţial, aşa ca în cazul răsăritului de lună...dar acum lumina se forma fără tăcere, cu zgomote ce îmi strigau să mă dau din calea ei... Bucăţile ceasului îşi prelungeau umbrele ca secundele "Vor să fuuuuuuuugăăăăăăă!"...Lumina de data aceasta nu mai era salvatoare... părea periculoasă, distrugătoare... doi ochi luminaţi...două luni?...ceaţa din jurul lor era machiajul perfect...perfect întrucât ascundea chipul din care porneau...însă lumina în loc să se adune, se împărţea... Sunetele deveniseră din ce în ce mai furioase: " Dă-teeeeeeee la o parteeeee!" priveam şi cei doi ochi, mai apropiaţi, din ce în ce mai apropiaţi.... "Nu pot să hotărăsc! Nu pot! Nu ştiu să aleg....Eu voiam toate orele înapoi...dar...Asta-i!" M-am ridicat fugind cu ora 9 în latera drumului...cei doi ochi cu repeziciune şi într-o secundă mi-au sfărâmat ceasul ce fusese deja împrăştiat pe jos...Sfâşietor, dar s-a facut totul praf...sub roţile maşinii..."Eşti nebunăăăă?" Atât am auzit...în urma ei... Da! Sunt!... Cerul îşi trăgea perdeaua dimineţii, a zilei ce urmează să-nceapă..."Hai lasă...nu-i nimic...ai ora nouă în mână"...poate amintirea le recuperează şi pe celelalte..Dau să zâmbesc, însă ora se rotise de teamă în palma mea..."Ce s-a întâmplat la ora 6?'...Nimic! Căci la ora aceea el nu venise....
