Publicat in: 2013-08-27 08:38:10
Foto: Ionuţ Ignat
Trupuri părăsite la rădăcina unui copac
Liniştea albastră, tulburată de câte-un nor alb
Adierea vântului, suspinele le-adună
Umbrele copacilor pe clădire vor să spună...
Ar vorbi...dar cine îi vede, poate nu-i aude...
Frunzele cresc şi cad, în tăcere, căci nu pot spune
Pentru cine plâng, răspunsuri pe cruci sunt înşirate
Nume şi date când naşterea şi moartea au venit neaşteptate
Dar ce contează cine?...de ce se spune când?
Clopotele singurătăţii anunţă alt suflet plecând
Cu veşminte alese de cei încă-n viaţă trupu-i îi veghează
Aşa cum, gol venind, denumirea tot alţii îi rezonează
Când voi fi acolo, numele pe cruce să nu mi-l pui
Nu vreau la mormântu-mi tristeţea nimănui
În linişte să mă bucur de vorbele spuse de rădăcini
Umbrele să-mi fie cuvinte, iar ţie, tăcute amintiri
"Din pământ cerul albastru, împăcată o să-l privesc
Prin toate firele de iarbă ce din mine cu timpul cresc
Să nu-mi aduci nici flori, nici lacrimi, crucea nu mi-o privi
M-am ridicat la cer fără sunet de clopot, în altă viaţă nu mă vei găsi!
Soare, rugămintea cel mai probabil n-o vei respecta
Aşa cum, când eram în viaţă, ceream căldură din raza ta
Căci n-ai avut nevoie când frunzele erau crescute pe copaci
După ce mor, nu-mi lumina mormântul, continuă să taci!"
