Publicat in: 2013-05-25 21:56:31
Aburul se ridica din asfaltul abia udat, avand culoarea farurilor masinii ce vine spre mine... O idee de o secunda : " ce-ar fi sa merg pe acelasi drum cu cel din fata mea ???". Un gand nebunesc incurajat de multa adrenalina, dar al carui final ar fi catastrofal poate pentru mai multe vieti decat cele din masini... Nu stau pe ganduri si trag stanga de volan...picioarele vad pericolul, ochii simt frica celui din fata, mainile tremura...dar merg mai departe. Imaginatia imi joaca feste, si realizez asta, intrucat drumul se ridica deasupra masinii de pe contrasens, asa ca in cazul rotilor din parcurile de distractii. SI MA RIDIIIIIIIC... spre cer, spre nori... de parca toata lumea este cu capul in jos...De ce nu cad? De ce nu ma desprind? Sunt dincolo de orizont, iar norii i-am lasat demult in urma mea. Opresc, intrucat nu vreau sa pierd nimic cu privirea, decat propriile minti... Frumusetea ma-nconjoara, dar vreau mai mult, astfel ca, voi cobori la primul semafor format din primele stele ale serii... Nici nu stiu daca merg cu capul in jos sau cu el sus, dar ce conteaza atata timp cat in deplasare simt aerul viu si rece din jur. " Hai...incearca sa plutesti...incearca sa cobori... sau sa urci.. Fa ceva!" era galeria stelelor... N-am avut curaj, pana cand acestea nu mi s-au asezat in palme, asteptand cuminti acordul meu pentru calatorie... Dar ce avea sa se intample, mai mult decat sa-mi pierd ratiunea? Nimic! Un drum initiatic... Si arunc stelele inainte, funii de licurici formandu-se in urma lor si tragandu-ma spre ele si tot ele ducandu-ma departe printre norii in nuante diferite...Nuantele fac totul, ele stabilind emotiile, diferentele, dorintele, neajunsurile, visele... Plutesc printr-un bleu curat si pur...parca e un tanar fecior de la vreo Curte Imparateasca ce se vrea consumat prin iubire... Aerul e atat de puternic, incat de teama sa nu ma ia de cap, imi acopar o nara si trag cu forta cu cealalta norul bleu-deschis intalnit. Imi intra in plamani, de acolo in sange, si din sange in fiecare celula a creierului... Din acest moment totul se incinge la maxim, pana si ceilalti nori par cuprinsi de flacari, ardoarea lor fiind dorinta pentru mine...Si incep sa se coloreze pana limita se identifica cu negrul ce imi striga in timpane : " Pana aici poti merge!"... Soarele, din cand in cand, consternat pentru curajul meu isi trimite reflectoarele pe gazdele mele, parca sanctionandu-le ca s-au aliat in aceasta aventura.....Nu vreau sa cobor... nu vreau sa ma intorc....asa ca ...un timp voi mai ramane aici....