Publicat in: 2013-06-05 11:21:19
14 Decembrie 1998
"Sunt 6 luni de cand te-am cunoscut si imi pare ca timpul a trecut atat de repede, de parca totul s-a petrecut abia ieri. Ma gandesc ca simt asa si pentru ca nu am lasat ca perioada de atunci si pana acum sa stearga amintirea acestui moment. N-am putut sa-ti scriu pana azi...De fapt... nici nu stiu de ce iti scriu, pentru ca trenul cu care m-am intors acasa, parca a trasat alta cale ferata, drum fara intoarcere, fara gari, fara ganduri si fara regrete. Si daca am hotarat sa nu existe regrete, de ce sa le las sa se strecoare in orice gand legat de tine ? Dar asta nu inseamna ca nu sufar intrucat mi-e dor... mi-e dor de tine, mi-e dor de noi, mi-e dor de mare, mi-e dor de hotelul in care am stat, mi-e dor de zambetul si de atingerea ta, mi-e dor...de cate naiba nu-mi este dor! Frigul de afara prin inima mi-a patruns si in casa si nu-mi da pace si parca rade de singuratatea mea, aratandu-mi cu degetul nevoie mea de caldura sufletului tau. Mda... am crezut ca va fi simplu sa uit sau mai bine spus ca va fi simplu sa nu-mi aduc aminte... Nu vreau sa uit, dar nici nu vreau sa imi amintesc... dar se pare ca nu exista nici o reteta in sensul acesta. Cum fac ceilalti? Cum faci tu sa nu te gandesti la mine? Sau de fapt...? Primele ganduri ce sadesc indoiala cu privire la simplitatea situatiei, caci totul porneste de la intrebari, si cu cat raspunsurile sunt multiple, cu atat retrairile sunt mai complicate decat ar fi trebuit. Singuratatea nu vine niciodata singura... dar nu vine nici cu tine si asta imi e necazul...Zambesc, pentru ca imi aduc aminte cum ne-a prins prima dimineata si oamenii veniti matinal pe plaja...da! ti-aduci aminte? Eram inveliti cu o patura luata din masina prietenului tau, Adi... A! Ce mai face saracu'? Tot asa necajit ca l-a parasit sotia? Offf...am spus-o ...daca ti-as fi scris pe mail, cu siguranta as fi putut sterge ultima intrebare, dar cerneala stiloului s-a imprimat pe tot continutul foii si pentru ca stiu ca e gresit, am, ca atunci cand te-am cunoscut, doua alternative....sa merg mai departe sau sa nu! Realizez care este rostul acestei scrisori... cuvintele ma aduc aproape de tine si tot ele ma ajuta sa resimt clipele iubirii noastre. Imi sunt tare dragi, pentru ca tu imi esti tare drag. Ce sa fac daca m-am indragostit de cine nu trebuia, cand nu trebuia ??? Totul imi pare atat de indepartat, incat se transforma in vis a carei certitudine e pusa la indoiala, transformandu-se intr-un vis fara finalitate...Dar pana la urma de ce am curta cu finalitatea? Fumul tigarii de acum formeaza conturul chipului tau, insa fumul tigarii de atunci era doar eliberatorul vulcanului inimii mele...Tu... te mai gandesti la mine?
18 Decembrie 1998
"Probabil abia ai primit scrisoarea, dar nu astept sa imi raspunzi. De fapt nici nu cred ca o vei face... ce-ai putea spune? Ma ascund sub pretinsa naivitate a tineretii spunand ca indiferent daca are vreun rost sau nu, eu voi continua sa iti scriu. As vrea sa nu ma uiti...Cateodata traim chiar din amintirile celor care poate au iesit din vietile noastre, amintiri ce sunt legate de persoana noastra. Se intampla astfel, pentru ca probabil gandul trimis spre noi ne face sa ne simtim importanti, de parca nevoia celui care nu ne are este mai vie, mai pretioasa decat a celui care ne are deja. In realitate cel din urma nu simte aceasta nevoie, iar egoismul nostru parca cateodata ne determina sa il punem in mod meschin in situatia de a suferi dupa noi . Incerc de cateva zile sa inteleg daca imi este dor de iubirea mea sau de a ta...mda...stiu ca ne-am indragostit unul de celalalt si mai stiu ca amandoi in acele zile am trait sentimentele la maximum, tocmai pentru ca intelesesem ca nu ne vom mai vedea...adevarat ca nu am discutat, dar acordurile tacite, mute, parca sunt mai puternice decat cele materilizate in cuvinte. Intotdeauna cuvintul poate fi completat, explicat, anulat sau interpretat prin alt cuvant, dar tacerea? Amandoi stim ca motivele tacerii nu se identifica cu continutul ei, mai ales in conditiile in care este mai interpretabila decat orice variabiala a vietii. E la fel ca in matematica, cand ecuatiile pot fi adevarate sau false, fara ca al sau caracter de adevar sa fie anulat prin semnul de scadere care a dus la rezultatul adevarat. De fapt, in momentul de fata, ma regasesc intr-o ecuatie al naibii de adevarata, al carei rezultat a fost produs printr-o scadere... pierderea ta!"