Publicat in: 2013-06-15 08:16:43
Lumina soarelui, modest îşi face loc printre norii furtunii de astă noapte, modestia ei împărţindu-se în multiple raze, cumva cu teama de-a nu-i răzgândi să se desfacă... Se bucură primul de lumina şi de căldura soarelui, aşteptând imaginea darului zilei de azi în cei mai înalţi arbori...acolo în cuibul său. Pare oarecum dezinteresat de ceea ce se întâmplă în rest, ştiind că el este de fapt cel ce trebuie urmărit, fiind regele văzduhului şi cum aerul stăpâneşte pământul, acesta, în final trebuie să i se subjuge în totalitate. Dar chiar şi aşa, nu renunţă la dragul călătoriei printre minunile naturii, şi nici nu le neagă importanţa pentru sufletul sau, căci Creatorul a hotărât ca el să fie sus, pentru că mai bine decât el...nu se poate bucura nimeni de ceea ce vede. Este un cuceritor de imagini şi amintiri...plonjând în ciuda curenţilor de aer printre sufletele amestecate de... şi în culorile vieţii. Alunecă în zborul său, cumva nepăsător şi foarte relaxat, pentru că, chiar de nu-i aşa, el ştie totul sau arată că ar şti, privind de la înălţime... Îşi preţuieşte libertatea, iar simplitatea aerului îi permite să-şi complice gândurile şi trăirile cu situaţii cu care el acolo sus...nu se întâlneşte. Te priveşte ironic, dar nu te lăsa înşelat cititorule, căci este astfel, tocmai pentru ca să te ispitească să te destăinui, oferindu-i argumente în încercarea ta de a-i dovedi contrariul ironiei. Felul său de a fi este consecinţa unui comportament ca tu, devenind momeală, să fii pradă la următoarea vânătoare...Şi când se va întâmpla asta, te va fixa cu ochii săi galbeni şi pătrunzători ca într-un insectar, iar tu, impresionat de frumuseţea lui vei fi imobilizat ca într-o vrajă, fără să ştii că această situaţie, în realitate, îţi evidentiază slăbiciunea şi apoi neputinţa de a-i scăpa. Va aluneca spre tine cu aripile desfăcute, părând la o primă impresie că ar vrea să te îmbrăţişeze, dar imediat ce va fi în aproprierea ta, aripile-braţe se vor îndepărta din îmbrăţişare, spre spate fiind, cu scopul de a te cuceri cu toată fiinţa sa, în tăcerea lui şi cu zâmbetul pe chip, fără să-şi exprime încântarea reuşitei, pentru a nu cunoaşte dependenţa sa de a fi un răpitor! Adoră fiinţele alunecoase, tendinţa lor de a păcătui, hrănindu-se cu aceasta...şi în final cu ele... Pentru a-şi dovedi puterea asupra lor, le va smulge chiar din mediul de viaţă, acolo unde cândva erau liniştite...Uneori vei fi suprins cât de bine reuşeşte să empatizeze cu ele, împrumutând chiar din caracteristicile lor, acoperindu-şi ghearele cu solzi... Îl admir pentru cum se scufundă în apa rece spărgând cu putere claritatea ei, pentru cum se retrage în zbor cu prada în gheare, scuturându-se în mii de cristale de apă, eliberat astfel prin fericirea momentului...... Deşi nu pare, poate fi chiar dresat să ucidă lupul, atâta timp cât acesta din urmă se lasă legat!... Este sus şi vrea să fie cât mai la înălţime, dar nu-şi recunoaşte dorinţa, apărându-se cu explicaţia "aşa trebuie să fie!, căci nu se poate altfel". Ştii ce nu va recunoaşte niciodată? Propria vanitate! De ce? Pentru că însuşi el o consideră a fi un defect! Astfel că face tot posibilul să înţelegi că nici nu are cum să fie modest, întrucât "aşa trebuie să fie!".
Cine eşti, vulturule?
