Publicat in: 2013-06-23 09:27:27
Sunetul ascuţit mi-a pătruns fiinţa trezind-o, fără ca apoi să aibă o continuare..."ce s-a auzit?" a fost primul meu gând. Urechile rămase în aşteptare se lungeau devenind telescoapele minţii. Inima începuse să tremure pregătita să primească următorul zgomot, dar nefiind recompensată şi-a temperat bătăile, liniştindu-mi fiinţa. Pleoapele îmi deveniseră grele şi pentru că îmi era cumplit de somn, m-am întors cu faţa spre dulapul care până la acel moment îmi fusese gardian şi tovarăş. Dar parcă ceva din mine trăda previziunea unei urmări...astfel că iepureşte am aşteptat...Zbang...Brusc m-am ridicat încercând să identific locul din care se auzise. "Nu-i din casă, dar pare în apropiere"... Mi-am făcut curaj şi coborâtă din ascunzişul patului, îmi căutam papucii de casă, dar negăsindu-i am pornit în cercetare desculţă. Am învăţat că întotdeauna trebuie să răspunzi chemărilor nopţii, că de nu...se vor camufla în vise la care s-ar putea să nu mai ajungi, transformându-se în eşecuri...Acum ori niciodată!...
Priveam stingher prin geamul uşii exterioare, dar...întunericul nu permitea naturii să fie descoperită nici prin transparenţa sticlei. Cu chipul lipit de geam, cu ochii măriţi şi cu palmele făcute căuş, mi-am improvizat un abajur al ochilor obturând trecerea luminii din încăpere, dar chiar şi aşa nu vedeam nimic în zare, nu vedeam nici copacii din pădurea alăturată casei mele, darămite pădurea... Era momentul deciziei: comunic sau nu cu exteriorul? Fără să stau prea mult pe gânduri următorul zgomot, identic cu cele de dinainte, mi-a convins mâna dreaptă să apese pe mânerul uşii, deschizând-o parcă la comandă...Păşind afară, răceala şi umezeala mi-au înfiorat întreaga fiinţă, care doar prin buburuzele de piele şi-a trădat emoţiile...Vântul s-a cuibărit pe sub materialul cămăşii mele de noapte de culoarea trifoiului proaspăt răsărit. De ar fi stat cuminte în ascunziş...dar nu! Încerca să o îndepărteze de trupul meu, eliberându-mi goliciunea umerilor. Următoarea bufnitură mi-a arătat direcţia spre care trebuia să înaintez, dar tocmai pentru ca să nu ratez, a fost însoţită de o lumină albă strălucitoare. Iarba umedă îmi încălţa tălpile, fără să mă intereseze asprimea ei.
Ajunsă...eram contrariată. Mic la statură, cu faţa acoperită de o barbă roşiatică şi de o pălărie verde de care era prins un trifoi... în mâini cu un cârlig...şi-a furişat o privire obraznică spre sânii mei conturati de materialul asortat cu trifoiul de pe pălăria sa. "Greu ajungi/târziu arunci". Nu înţelegeam nimic, faţa trădându-mi nedumirerea..."Tu vezi luna/ Eu dau bruma/ Tu arunci cârlig/ Eu poveste îţi explic"...Exprimarea în versuri părea amuzamentul unui copilandru, dar ghicitoare fiind corect am bănuit că urma să se întample ceva mai mult decât alegerea unui partener în cadrul unui joc. "Ţine funia!/ Ea e calea/ Cârligul de lună prins/ E drum spre vis nestins" (......)
