Publicat in: 2013-06-25 09:05:28
(...) "Tu vezi luna/
Eu dau bruma/
Tu arunci cârlig/
Eu poveste îţi explic"...
Exprimarea în versuri părea amuzamentul unui copilandru, dar ghicitoare fiind, corect am bănuit că urma să se întample ceva mai mult decât alegerea unui partener în cadrul unui joc.
"Ţine funia!/
Ea e calea/
Cârligul de lună prins/
E drum spre vis nestins" .
N-am apucat să mă dezmeticesc şi dintr-o dată m-am trezit cu o funie în mână, la capătul căreia era cârligul pe care bătrânul roşiatic îl ascuţise mai devreme tulburându-mi somnul. "Ce trebuie să fac? De ce trebuie să îl arunc? Cum să îl arunc? Unde se va prinde?".... Revoltat, ma străfulgeră cu privirea. Putea fi tăios, nu doar mic şi simpatic:
"Dacă ai tăcea/
Probabil ai afla/
Dar tu vorbeşti continuu/
Şi mă tulburi ca şi vinu'/
Nu puteai şi tu să te îmbraci/
Ca o fată educată din oraş/
Să pui şi tu mărgele/
Şi picioarele-n sandale?/
Eu pe lună te trimit/
La castel de elfi din turn zidit/
Iar tu...în cămaşă de satin/
Vrei să afli un rege fin/
Cu pcioarele-n ţărână/
De te-ar face a sa regină ".
Versurile sale copilăreşti, vădit improvizate, m-au determinat totuşi să mă autoexaminez înţelegând, de fapt nemulţumirea lui. Eram într-adevăr desculţă, pe tălpile mele noroiul din pădure realizând un imprimeu nu prea de invidiat. Cămaşa de noapte verde deschis se rupsese în câteva locuri, sfâşiată fiind de tufişurile obraznice ale pădurii...Mda... cam avea dreptate, în afară de un singur lucru: eram în cămaşa de satin, dar nu căutam nici un rege fin. Am rămas pe gânduri, uitându-mă în jur de teama de a nu fi şi mai tare descoperită. Se pare că razele lunii s-au stabilit fix pe visele mele, derulându-mi-le pe obrajii îmbujorati de emoţie sau de ruşine...
"Hai nu te-mbujora/
Ai să-i afli calea/
De vrei să îl aduci/
HAI! FUNIA TREBUIE SĂ APUCI!"
Mi-era tare dor de el, deci...ce avea să se întâmple? În cel mai rău caz, puteam să cad din copacul de lângă mine în care poate mă urcasem ca un somnambul...în cel mai bun caz...neah! nici nu mă gândesc! Dar pentru că nu sunt genul să refuz astfel de călătorii, am apucat funia, cu amândouă mâinile, dar nu înainte de a-mi fi aranjat firele de păr tulburate răzleţ pe frunte. Totodată mi-am netezit oarecum cămaşa de noapte, pe care urma să o port ca o adevărată regină...Mda...ca o regină, fără regat... Îmi era teamă să-l întreb ce ar trebui să fac şi unde am să ajung. Aveam senzaţia că îl enervează orice cuvânt de mine spus, astfel, m-am făcut că am priceput. "Crezi că mă voi întoarce?".
" Vis împlinit/
Viaţă regăsit/
Fără reuşită/
Prizonier în oglindă!"
Ridicând din umeri i-am arătat că nu înţeleg partea cu prizonieratul în oglindă...oricum nu sună bine... am apucat funia şi......nimic! Cârligul ce fusese ascuţit se odihnea în mijlocul lanului de trifoi, aşteptând zorii zilei...Printre crengile copacilor, stingher, razele luminii se strecurau parcă să ne asculte conversaţia. Bătrânelul privindu-mă cu îndurare, îşi scoase din buzunarul vestei o pipă şi câteva frunze uscate numai bune de îndesat. Se uita spre creştetul copacului de lângă noi, eliberând fumul aspirat cu toată puterea.
"Offff...sper s-ajungă/
Se uita la mine ca o nătângă/
Dă-mi un semn, dacă n-a zburat/
Să vin s-o scot de unde s-a ancorat"
Auzisem multe poveşti despre acei bătrânei, cu barba roşiatică, cu pălarie verde şi trifoi, meniţi să-ţi îndeplinească o dorinţă. Se numesc Leprechaun, dar nu mi-am putut imagina că pot fi atât de antipatici, precum cel din faţa mea. Cu sprâncele ridicate în aşteptarea răspunsului, gesticulând cu capul m-a pregătit pentru ce a urmat. Îi urmăream fiecare gest cu maximă atenţie, că de... A apucat şi el funia aproape de capătul la care se afla cârligul, şi învârtindu-l în jurul capului destul ca să prindă forţă, l-a aruncat spre bolta copacului de lângă noi cu toată puterea nevăzută până la acel moment. N-am apucat să clipesc...priveam în acelaşi loc, însă imaginile se schimbau cu repeziciune, ele coborând, eu urcând. Vântul îmi lovea cu putere obrajii, îmbujoraţi şi mai puternic...Eram mirată de un singur lucru...zburam în sus printre crengile copacului, dar nici una dintre ele nu mă atingea, de parcă nici nu existau...Am privit în jos şi am văzut cum capătul funiei stătea neclintit lângă trunchiul copacului...Am privit în sus...şi... nu poţi să-ţi imaginezi, Cititorule....Trebuie să-ţi povestesc (...)
