Potisme. Poezii de dragoste si ura. Pasiune si Frica. Iubire si dezlantuire

Publicat in: 2013-07-11 07:56:51

(... .) "Dar stai! Cum poţi să-ţi simţi hainele ude, în timp ce eşti în apă?". Am deschis ochii şi puternic, cu sete am respirat umplându-mi toţi plămânii cu speranţa continuării vieţii... şi deci a drumului...Eram din nou în aer, însă de această dată...eram într-o groaznică cădere! Cu mâinile înainte, privirea-n căutare şi cămaşa pe lângă corp Nu zburam, coboram ca o cometă, vrând să prindă ceva... sau tot! Viteza coborârii era de nedescris Puteam să fiu văzută, doar, cum m-am aprins Şi ardeam din cap până-n picioare Eram aşa...o flacără mare Nu înţeleg cum de jos eu mă priveam Deşi printre aburi şi stele doar mă aflam Probabil aşa se-ntâmplă când sufletul te-aşteaptă Undeva, cu nerăbdare să primească trupul de altă dată! Mă uitam la mine....eram acolo....sus "Cum să fac să mă protejez, de focul pus?" Dar n-a durat puţin şi am înţeles Pentru fericire, prin infern, mai trebuie mers Mâinile în semn de rugăciune mi s-au aşezat Doar ajutorul se mai auzea strigat Mi-am facut curaj, pe mine m-am privit Părul, chipul, trupul erau... la locul potrivit! Goală, eliberată.... în cădere nu mai coboram Lin, la mine să ajung... parcă nu mă mai grăbeam Mi-am zâmbit... mă aşteptam cu drag Dar stai! "Când voi ateriza, n-am să mă sparg?" Nu mai ştiam care şi cine eram eu Orice întrebare o auzea doar Dumnezeu Dar El nu te salvează cu răspunsuri Îţi aduce-n cale oameni, în repetate rânduri Atunci, mă trimise doar pe mine la-ntâlnire Tot eu, trebuia să-mi explic ce-i aia fericire În palmă să-mi aşez rădăcini şi argumente M-am speriat...."Dacă ce-mi spun nu-mi dă încredere?" Faţă-n faţă.... stăteam cu chipul meu Îl atingeam cu palmele, neîncrezătoare ca un ateu Una din noi, cumva trebuia să-nceapă Regăsirea pentru care parcă pierdusem o viaţă-ntreagă! Vedeam un prim pas ce trebuia-nţeles Una spre cealaltă am pornit-o-n mers Una era întrebare şi cealaltă răspuns Una-n cealaltă....trebuia pătruns Şi uite cum ia naştere o propoziţie În care sensul se generează din punctuaţie Coexistă şi semnul întrebării şi cel al exclamării Fără să pară că ai chipul mirării! Credeam că acolo, mă aşteapta altcineva Era poate mai simplă întâlnirea... Aveam toate răspunsurile pregătite să-i explic Şi de ce...şi până când...îmi dă putere să mă ridic Când te naşti la drum tu o porneşti Fără să ştii pe cine-n cale o să întâlneşti Aştepţi să ţi se-aducă fericirea Fără să crezi că doar de tine depinde dăruirea! În una singură reuşisem să m-adun Adică...într-o minte de om bun şi nebun! Inima-mi devenise la puterea două "Ca să te iubesc... o viaţă la puterea nouă!" Pădurea din jur mă-ncercuise Goliciunea-mi de alţi ochi o ferise... Natura ne protejează fără să-nţelegem Că nu e lângă noi doar să o vedem Poate-n altă pădure şi tu te-ai întâlnit Poate altă dată mă vei striga-nzecit Poate o să vreau s-aud....sau poate nu Poate iubirea-mi o salvezi...sau poate nu... Când pui întrebări, şi răspunsul e la altcineva Propoziţia, nu-şi găseşte jumătatea Semnele de punctuaţie devin puncte întrerupte Căci tăcerile continuu nu pot fi rupte Iubirea mi-a dat putere să pornesc Într-o călătorie aprigă şi fără mers Un vis ce m-a făcut să mă-ntâlnesc cu mine Trecând prin cer, prin apă, prin foc şi-apoi plutire Voi continua drumul început Sunt cu mine! am putere mai mult decât am(ai) crezut!