Publicat in: 2013-07-04 08:34:31
Incepusem sa scriu...am scris...am sters...iar am scris...iar am sters... si acum scriu: Nu prea mi se intampla acest lucru, intrucat cuvintele de cele mai multe ori imi curg de parca stau inghesuite in varful degetelor si abia asteapta sa bata tastatura in cap. Insa azi, fie ca am prea multe ganduri, fie prea multe subiecte nu stiu cu ce sa-ncep...acum, realizez ca am mai patit asa, dar acele randuri au fost luate de vant si s-au dus ....si asa au ramas. Textul de azi va fi clar unul personal, in care ma regasesc si ma pierd in acelasi timp. Indoiala subiectului a inceput cu vizitarea unui apartament cumparat de catre cineva, langa care ar fi trebuit sa ma bucur de ceea ce i se intampla, dar n-am putut sa manifest asa o incantare. Fara nici o legatura cu demersul persoanei in discutie, patrunderea int-o locuinta nou-nouta cu miros de var proaspat m-a impins sau poate m-a tras intr-o alta incapere, fixata intr-o alta lume...Imobilul cumparat era perfect, dar pe mine nu m-a prins, nereusind sa ma pastreze decat cu trupul in el, caci gandurile mi- au zburat pe usa de la balcon si s-au duuuuuuuuus! Din cand in cand luciditatea ma determina sa ma intreb ce nu-mi place, caci n-avea nici un cusur...totul era perfect, granitul de pe jos impunea respect, de-ti venea sa mergi in maini, doar sa nu se simta calcat in picioare, peretii de un alb imaculat si fara nici o denivelare, ne priveau circumspect, intrebandu-ne ce naiba vom agata de ei, atat de frumos incat sa merite sa le stea alaturi....baia....offf...cum arata baia?! Oglinzi incadrate de rame de tablou aurii, in asteptarea chipului ce-l va completa dimineata si seara, devenind pictura vie absoluta....Cada de dus lucioasa, dar neregulata, cuminte, ingaduitor ne zambea prin toate scurgerile sale, explicandu-ne ca e prea sofisticata, dar va tolera totusi neindemarea utilizarii ei...Dormitorul nu-mi spunea nimic, pentru ca nu vasuse mare lucru, decat niste electricieni, tamplari si menajera foindu-se prin incapere cu treaba... treaba ce nu avea nici o legatura cu destinatia incaperii. Clar! asta nu-mi placea! NU AVEA NICI UN DEFECT, NU VAZUSE NICI UN PACAT si mai mult decat atat, probabil nici nu va permite sa acumuleze defecte... Atitudinea lui, asa cum povestisem mai devreme, m-a impins intr-o alta incapere, pe gustul si mirosul meu. Cum arata? Mult lemn si multa culoare, intr-o camera mica, mica, asa ca inima mea. Ador lemnul, iar mirosul sau de bun folosit ma face egalul lui, in povesti, emotii si trairi. De aceea probabil imi plac camerele ca cele de hotel, mansardate, cu balcoane miniscule, ce-ti ofera prilejul de a te inghesui cu cel de langa tine, fara sa para necuviincioasa postura, ci nevoita; cateva floricele atarnate intr-o jardiniera, imbujorate de filmul celor din incapere, indreptate catre soare, tragand in acelasi timp cu coada ochilor asezati pe cateva petale, in asteptarea unei eventuale continuari... si toate astea intr-un loc viu, agitat, plin de forfota, caruia sa-i fac in ciuda, ca pot trai si altfel, trezindu-ma inainte de rasaritul soarelui, caci eu il astept pe el, nu el pe mine! Sa-ti povestesc : bucuria mi-a fost completa candva intr-o asemenea incapere. De ce? Pentru ca avea geam in acoperis! Imi plac geamurile in care gandurile pot evada impreuna cu imagini, ridicarea lor pe nori, fiind sigura. Dar evadarea a fost si la propriu, intrucat dimensiunea mansardei in care ma aflam mi-a permis eliberarea, urcandu-ma pe patul ce mi-a gazduit si somnul, dar si emotiile! Poti sa-ti dai seama ce sentiment am avut cand la 6 dimineata, intr-o zi de vara, intr-o cladire cu 7 etaje, cu incaperi cat cutiile de chibrituri, cu reguli scrise intr-o limba neinteleasa, dar insiruite ca la biserica pe usa de la intrare, m-am ridicat prin geamul de care iti povesteam, jumatate de corp fiind atat de aproape de cer? Raceala diminetii mi-a infiorat trupul, trupul meu speriind porumbei de pe acoperis. Aripile lor cantau melodia libertatii...nici nu stiu daca exista un astfel de cantec, dar l-am auzit atat de bine, incat mi-a starnit si gustul si mirosul de a o incerca! Asta sunt eu, adica acea persoana care iubeste mai ales lucrurile ce au fost candva poate si in mainile tale, complicand si cele mai simple emotii..... Iar acum amintirea, ma face sa strig Ajutor! Vreau sa traiesc!...
